joi, 16 ianuarie 2014

Muntii Mehedinti intre Cheile Tamnei si Cheile Tesnei

       Localizare

       In sud-vestul Romaniei, intre raul Cerna la vest, Podisul Mehedinti si raul Motru la est.

       Cai de acces

     Accesul cel mai simplu se face din drumul national DN67D de pe Valea Cernei, drum ce traverseaza statiunea Baile Herculane. La Baile Herculane se ajunge pe mai multe variante. Fie veniti pe E70 Drobeta Turnu-Severin - Orsova si inainte de Mehadia, la Pecinisca, virati dreapta. Fie veniti dinspre Targu Jiu direct pe DN67D spre Baia de Arama si de aici in directia Baile Herculane. Aceasta ultima varianta este un drum superb, dar sunt zone unde asfaltul nu este chiar ca pe austostrada. Daca treceti de portiunile respective, merita tot efortul. Varianta prin Defileul Dunarii este in aceeasi masura spectaculoasa. Dar trebuie sa va interesati inainte de a pleca daca mai sunt lucrari pe drum. Altfel rabdarea voastra poate avea de suferit. A mea a avut de suferit. De la Drobeta Turnu-Severin pana la Baile Herculane sunt aproximativ 50 km, iar de la Targu Jiu pana la Baile Herculane sunt cam 110 km.
     In Muntii Mehedinti se mai poate ajunge si din satele de peversantul sud-estic, dar pentru traseul de care vreau sa va povestesc, DN67D este varianta optima.

Creste calcaroase in zona Varfului lui Stan, vazute de pe DN67D Targu Jiu-Baia de Arama-Baile Herculane
       Coordonate GPS

       Latitudine nordica: 45°01"13'
       Longitudine estica: 22°33"39'
       Acestea sunt coordonatele intrarii in traseu, prin Cheile Tamnei

       Descrierea fizico-geografica a Muntilor Mehedinti

     Muntii Mehedinti au altitudini medii de 1200 m, cu altitudinile cele mai mari grupandu-se in partea lor centrala. Altitudinea maxima este in Varful lui Stan - 1466 m. Peste 60% din Muntii Mehedinti sunt alcatuiti din calcare, de unde si relieful spectaculos cu chei, doline, crovuri, pereti abrupti. Creasta principala are o orientare nord-est - sud-vest si poate fi impartita in trei sectoare. 
    Primul sector este cuprins intre saua Turcineasa (care-i desparte de Muntii Vilcan) si valea Arsasca, strabatuta de DN67D. Intre Cerna Sat si valea Arsasca, de-a lungul raului Cerna sunt geanturile sau cleanturile, siruri de stanci abrupte de o rara salbaticie.
     Al doilea sector este cuprins intre Varful lui Stan - 1466 m si varful Pietrele Albe - 1337 m. Este sectorul cu cele mai mari altitudini si unde crovurile si dolinele au cea mai mare extindere. In vestul sectorului linia de crovuri este despartita de valea Cernei de o creasta delimitata de un abrupt de 400 - 600 m diferenta de nivel, abrupt strabatut de numeroase chei sau foeroage: Tamna, Tasna, Plostina, Balta Cerbului. Sectoarele de chei sunt abrupte si greu accesibile, dar efortul merita pentru ca la capatul fiecarui sector de chei te asteapta un peisaj de vis.
          
Sectorul superior al Cheilor Tasnei
   Ultimul sector al Muntilor Mehedinti este format din Masivele Hurcu si Domogled, cu altitudini pana la 1229 m. Culmea calcaroasa este strapunsa de cateva vai adanci si transformata intr-o succesiune de masive legate numai prin seile din lungul cumpenei de ape.  
     Ceea ce face unici acesti munti este carstul foarte bine dezvoltat. Acesta se extinde pe o lungime de circa 50 km si cuprinde unele dintre cele mai mari si mai pitoresti polii din carstul romanesc. La sud de Varful lui Stan se afla Poiana Beletina (1200 m altitudine, 200 m lungime, 750 m latime) urmata de Crovul Mare, Poienile Porcului, Crovul Medved, Plostinoarele, Poiana Plostina.
   
Crovul Mare
   Un alt element carstic important sunt vaile carstice. Acestea sunt perpendiculare pe abruptul ce margineste Valea Cernei, rezultand o serie spectaculoasa de chei ce usureaza accesul spre creasta Muntilor Mehedinti.
      Si acum sa vedem despre ce e vorba pe traseu. Din Baile Herculane pana la intrarea in traseu sunt in jur de 20 km, intrarea fiind marcata cu sageata indicatoare, marcaj cruce rosie. Sau cel putin asa era cand am fost eu. In orice caz, gasirea intrarii in traseu nu este grea. Chiar peste drum de inceputul potecii, inainte de o curba la stanga, este o parcare maricica unde va puteti lasa masina. Pe sageata indicatoare nu exista decat marcajul. Nimic despre timpul de urcare, gradul de dificultate etc.

Poiana Beletina si Varful lui Stan - 1466 m
      Traseul nu este unul foarte dificil ca orientare, dar este lung si solicitant fizic. In jur de 12 ore, cu tot cu pauze, sunt de ajuns sa parcurgeti toata zona fara sa ajungeti sfarsiti de oboseala. De la drumul national DN67D, din dreptul sagetii indicatoare si pana in Crovul Mare se fac cam 2 - 2 ore si jumatate. La circa o ora de la plecare se ajunge in Poiana lui Beniog. Traversam poiana pe directia sud-est si dupa circa 150 de metri gasim marcajul cruce rosie pe un copac mic. Incepe urcusul greu spre Crovul Mare, strabatand salbaticele chei ale Tamnei. In poienile pe care le-am traversat se gasesc cateva izvoare. Neaparat va aprovizionati cu apa pentru ca pe toata linia poliilor nu exista nici un izvor. Iar daca urcati vara veti avea nevoie de multa apa. Dupa inca o ora iesim din Cheile Tamnei in Crovul Mare, spectaculoasa polie situata intre Poiana Beletina si Poienile Porcului, la aproximativ 1040 m altitudine.
     Harta atasata mai jos este scara 1:50.000, in rusa. Traseul este marcat cu linia neagra punctata. Chiar daca nu stiti rusa, am marcat punctele principale, sa va puteti face o idee mai buna. Va mai ajuta sa stiti, orientativ, la ce altitudine sunteti. Nordul este in partea de sus a hartii.

Harta sector Cheile Tamnei - Cheile Tasnei, scara 1:50.000
     Dupa ce am ajuns in Crovul Mare o pauza este bine meritata dupa cei 700 metri diferenta de nivel urcati. Spre sud-vest se profileaza saua prin care se face trecerea spre Poienile Porcului, iar spre nord-est saua ce face trecerea spre Poiana Beletina. Va puteti abate spre Beletina si dupa circa 30 de minute si diferenta de nivel de aproximativ 150 metri, sunteti in capatul de vest al poliei. De aici se deschid perspective largi spre muntii Cernei si Godeanu, iar spre est spre Podisul Mehedinti.

Poiana Beletina
     Ne intoarcem in Crovul Mare, la circa 1050 metri altitudine si continuam spre sud-vest, in directia Poienilor Porcului. Trecem pe langa o stana parasita si incepem o urcare usoara de aproximativ 20 de minute pana in saua de unde coboram in urmatoarea polie, Poienile Porcului. Spre sud-est varfurile crestei principale sunt acoperite de campuri de lapiezuri, dand un aspect interesant intregii creste. Orientarea nu este dificila. Trebuie doar sa pastrati directia sud- vest si sa urmati linia crovurilor.

Poienile Porcului
Muntii Cernei vazuti din Muntii Mehedinti
In prim plan Poienile Porcului, iar in ultimul plan Varful lui Stan. Intre ele Crovul Mare
   Traseul continua usor spre Crovul Medved prin poienile cu fundul plat, inconjurate de crestele calcaroase. Norocul meu a fost ca eram in mai iar iarba era proaspata si de un verde......mai ca iti venea sa te pui in patru labe sa te apuci de pascut. Daca vreti sa aruncati o privire spre muntii si valea Cernei, trebuie sa va abateti un pic spre dreapta atunci cand intre doua geanturi se deschide o frumoasa perspectiva spre vest. Odata ajunsi la capatul Poienilor Porcului urcam vreo 50 metri diferenta de nivel pana in saua ce le desparte de Crovul Medved, pana ajungem la cota 1190 metri altitudine. De aici se deschide o perspectiva superba asupra uneia dintre cele mai mari si spectaculoase polii din Romania, Crovul Medved.

Crovul Medved vazut dinspre Plostinoare. In ultimul plan coborarea dinspre Poienile Porcului
      Din sa o coborare de 200 metri ne duce pe fundul plat al crovului, inconjurat din toate partile de versanti acoperiti cu lapiezuri. Urmeaza urcarea spre Plostinoare, o serie de polii suspendate ce ne conduc spre varful Pietrele Albe, in creasta principala a Mehedintilor. Urcarea pe varf nu pune probleme. Odata ce ajungeti in partea superioara a Plostinoarelor va orientati spre sud-est si urcati pana ajungeti pe varf, la cota 1336 metri. Din Crovul Medved asta inseamna o diferenta de nivel de 350 metri, asadar in jur de o ora si 15 minute. Problemele de orientare apar de pe varful Pietrele Albe.

In prim plan, Crovul Mare. In plan secund Plostinoarele si varful Pietrele Albe vazute din saua ce desparte Crovul Mare de Poienile Porcului
     Traseul se orienteaza spre sud, coborand intr-o mica sa de unde urca usor spre cota 1325 metri, urmand o alta coborare intr-o sa si urcarea spre cota 1309 metri. De aici traseul se orienteaza spre sud-vest trecand printr-o serie de inseuari pana la cota 1276 metri, deasupra peretilor ce marginesc Poiana Plostina. De la varful Pietrele Albe pana aici trebuie doar sa urmariti creasta, strecurandu-va printre vegetatia bine dezvoltata. Pe alte harti mai vechi si schite exista si un marcaj punct galben. Eu unul nu l-am vazut. Poate in ultimul timp s-au facut remarcari, dar nu stiu nimic despre asa ceva. De aici fie ne abatem usor spre dreapta, nord-vest, si dupa nici o suta de metri se deschide spre stanga o coborare destul de abrupta pe un grohotis fixat cu vegetatie, coborare care ne duce pana in Valea Tesnei. Fie continuam spre sud pe marginea prapastiei spre Valea Tesnei. Cica pe aici ar fi poteca marcata cu punct galben. Eu unul am coborat pe grohotis. Nu pune probleme, doar trebuie sa fiti atenti. Odata ajunsi in Valea Tesnei continuati pe poteca marcata cu cruce albastra in directia vest si dupa circa 2 ore ajungeti la motelul Dumbrava, pe DN 67D.

       Mic dictionar

chei - sector de vale ingusta si adanca, cu peretii verticali sau aproape verticali, sapat in roci dure. Cele mai frecventa apar in regiunile cu roci calcaroase.
crov -  a nu se confunda cu relieful dezvoltat pe roci sedimentare. Aici are intelesul de ascunzatoare, vizuina si probabil vine din limba sarba, avand in vedere apropierea de Banatul Sarbesc.
cumpana de ape - linie care delimiteaza bazinele hidrografice a doua rauri invecinate. De la aceasta linie, apele de suprafata se dirijeaza in sensuri opuse
carst -  totalitatea proceselor de dizolvare a rocilor solubile (in special calcare) de catre apele care curg la suprafata sau in interiorul lor, cat si a formelor de relief rezultate prin astfle de procese la suprafata sau in adancime. Termenul provine de la Karst din Slovenia
dolina - microdepresiune carstica, adesea cu aspect de palnie, formata aproape exclusiv prin procese de dizolvare a calcarelor.
 foeroaga - regionalism, echivalentul local al cheilor. 
geanturi - colti de stanca
lapiezuri - microforme de relief carstic cu aspect de santulete sau gauri create prin coroziune si, partial, prin eroziune in rocile carstificabile (calcar, sare, gips)
polie - depresiune carstica inchisa, alungita, marginita de versanti abrupti si avand fundul plat, tapisat cu o cuvertura aluvionara.

     Bibliografie si surse

   Dictionar Geomorfologic - V. Bacauanu, I. Donisa, I. Harjoaba - Editura Stiintifica, 1974
    Valea Cernei-Trasee Turistice in muntii Cernei si Mehedinti - M. Terchila - Editura Waldpress, 2013
     Tezaurul Cernei - I. Cristescu - Editura Sport-Turism, 1978
     Dictionarul Explicativ al Limbii Romane
     Atlasul Rutier al Romaniei scara 1:300.000, Reader's Digest
     Harta Romaniei 1:50.000, editia sovietica
     www.muntiimehedinti.ro
     www.earth.unibuc.ro


luni, 2 decembrie 2013

Biserica fortificata Cisnadioara si calcarele cretacice de la Cisnadioara

       Localizare

       In judetul Sibiu, la circa 12 km sud de Sibiu, pe DJ 106D

       Cai de acces

     Venind dinspre Ramnicu Valcea sau Brasov, veti ajunge la un moment dat la intersectia cu centura Sibiului. Treceti de intersectia cu centura/A1 si dupa circa 300 metri se va face spre stanga drumul judetean DJ 106D catre Cisnadie. Exista si indicator rutier. Dupa ce ati virat la stanga mai sunt in jur de 9 km de condus pana in Cisnadioara. Lasati in urma orasul Cisnadie si cam la 2 km veti vedea pe varful unui deal micuta biserica. Drumul continua pana in centrul comunei Cisnadioara, in piata de sub cetate. De aici, in 10 minute de urcat pe o poteca sunteti in cetate.
      Venind de la Sibiu, urmati drumul spre Paltinis, iar dupa ce treceti de Muzeul Astra, se va desprinde spre stanga drumul judetean DJ 106D care va duce chiar in piata de sub cetate. Din Sibiu sunt aproximativ 12 km.

       Coordonate GPS

      Latitudine nordica: 45°42"16'
      Longitudine estica: 24°06"43'
      Acestea sunt coordonatele pietei de la poalele dealului pe care se afla cetatea.

Biserica fortificata din Cisnadioara
       Cisnadioara (cunoscuta si sub numele de Michelsberg, Kisdisznod, Michelsdorf, Mächelsbärch) a fost pentru prima data atestata in anul 1223, cand regele ungar Andrei al II - lea confirma o donatie facuta de "clerico nostro magistro Gocelino... montem sanctis Michaelis de IIII annis solvit XI antiquos banales".

         Bisrica din cetate, in trecut cu hramul Sf. Mihail, este o bazilica scurta, cu trei nave, planuita cu doua turnuri pe fatada de vest, dintre care doar turnul nordic a fost construit, si acesta numai in parte. Spre rasarit, biserica are un cor patrat si absida semicirculara, iar in dreptul navelor laterale, pa laturile estice, cate o absidiola. In cor mai sunt vizibile urme de pictura murala, iar cruci de consacrare se pastreaza in mai multe locuri din biserica. 

Fata sudica a bisericii Cisnadioara. Se observa nava sudica, absidiola in dreptul navei, nava centrala cu corul patrat si absida semicirculara

       Desi este mentionata in documentul din 1223, biserica dateaza probabil de la sfarsitul secolului al XII - lea si inceputul secolului al XIII - lea, in timp ce portalul vestic pare sa fi fost realizat cateva decenii mai tarziu. Biserica din Cisnadioara se inscrie in seria bazilicilor de inspiratie renana din zona Sibiului, alaturi din Cisnadie, Ocna Sibiului, Gusterita. Cu ocazia sapaturilor arheologice facute in zona de-a lungul timpului, s-a determinat existenta unei asezari mai vechi din epoca fierului - La Tène (anii 450 i. Ch - 100 d. Ch). Si se poate vedea foarte usor de ce in cursul veacurilor oamenii au preferat acest varf de deal: pozitie strategica usor de aparat, paduri cat vezi cu ochii, asadar sursa de vanat si lemn, sursa de apa.

Absidiola de langa nava nordica
     Partea cea mai interesanta la aceasta biserica este ca nu a suferit nici o modificare arhitecturala de-a lungul secolelor. Practic azi o vedem asa cum era ea acum 800 de ani. Este monumentul romanic reprezentativ pentru Transilvania.
     Elementul romanic unic pentru arhitectura romanica din Transilvania este portalul de vest al bazilicii. Decorul portalului se compune din 4 cadre sau retrageri. De la bazele ionice se inalta cate patru coloane, sustinand capiteluri cubice. Pe laturile portalului decorul se continua cu patru arcade oarbe. Doar capitelurile sunt daltuite in calcar, restul arhitectonicii fiind realizata in gresie. Portalul de vest al bazilicii este plasat de cercetatori si istorici in ultima faza de constructie, in a doua jumatate a secolului al XIII - lea.

Portalul romanic situat pe fatada vestica
       In sprijinul acestei datari ar fi prezenta, pe de o parte a influentei cisterciene asupra portalului, iar pe de alta parte influente ale arhitecturii romanice tarzii din Ungaria. Acest tip de portal a fost elaborat in Franta in cursul secolului al XII - lea si ca analogie poate fi portalul de vest al bisericii Saint Georges din Boscherville. Dupa mijlocul secolului al XIII - lea motivul portalului incadrat de arcade laterale apare si la biserica Fecioarei din Wiener Neustadt.

Corul patrat situat pe est
      Biserica situata pe platoul ingust de pe varful dealului a inceput sa fie fortificata in a doua jumatate a secolului al XIII - lea. Zidul de incinta era prevazut cu drum de straja si creneluri, avand o forma aproximativ dreptunghiulara. Spre exterior avea inaltimea de 4 - 6 metri, iar spre interior 2 - 3 metri, iar lungimea zidurilor este de circa 210 metri. Au existat 2 turnuri de aparare, astazi distruse. Unul dintre ele era situat pe est, in afara zidurilor, fiind legat de acestea prin intermediul unei punti mobile.

Asta este tot ce a mai ramas din turnul de est
       Turnul de poarta era situat pe latura sudica fiind prevazut cu o intrare boltita si drum in panta. Intreaga fortificatie este construita din piatra de rau si nu era atat de complexa precum bisericile fortificate de mai tarziu, dupa secolul al XV - lea. Comunitatile nu erau atat de dezvoltate, iar pentru asta trebuie tinut cont si de faptul ca de abia ne aflam la inceputul colonizarii sudului Transilvaniei.


Turnul de poarta de pe sud
       Biserica a fost ridicata in trei etape. Primul a fost inaltat corul, fapt dovedit si de modul in care se leaga zidararia sa de cea a zidurilor de est ale navelor laterale, precum si tencuiala calcifiata care patrunde adanc in zid. La cor se observa si astazi tencuiala pe pereti, in timp ce la cele trei nave atasate ulterior se vede numai zidarie de gnaisuri si micasisturi. Intr-o a treia etapa a fost construit etajul turnului de nord. Pentru a permite o mai buna aparare, usa de acces a fost mutata in zona acoperisului navei laterale nordice si se putea ajunge la ea doar cu ajutorul unei scari retractabile. Dupa ce a fost lasat multa vreme in parasire, in anul 1778 a fost construit un nou acoperis pentru biserica.

Zidul de pe latura sudica si ruinele turnului de poarta
       In interiorul cetatii, pe latura vestica, in fata portalului romanic, veti gasi cativa bolovani rotunzi folositi impotriva asediatorilor. Se pare ca fiecare tanar, inainte de nunta trebuia sa care cate un bolovan in cetate pentru a-si demonstra puterea. Ma gandesc ca mai degraba nu aveau incotro: ori erau santajati de neveste ca divorteaza, ori erau dezmosteniti daca nu erau in stare sa care pietrele pana in cetate. Cert este ca bolovanii se pot vedea si astazi.

Bolovani cu dedicatie pentru asediatori
       Din piata de la poalele dealului cetatii daca mergi spre vest vreo 2,4 km vei gasi pe stanga drumului Piatra Broastei. Si chiar arata ca o broasca impietrita de 65 de milioane de ani, cam de 4 metri inaltime. Este Rezervatia Calcarele Cretacice de la Cisnadioara. Are o suprafata de 1 hectar si adaposteste numeroase fosile marine, fiind cercetata inca din secolul al XVIII-lea. Fosilele descoperite aici au valoare de patrimoniu, fiind unice in Romania. Din pacate s-au gasit destui bivoli bipezi sa-si scrie numele pe piatra asta, macar sa stie posteritatea ce imbecili are tara asta. Ca pe o placa scrie ca focul este interzis nu mai conteaza. In octombrie 2013 am numar 7 vetre de foc. Ca doar orice roman stresat are dreptul sa vina sa-si verse nervii, berea si mizeria din cap pe un amarat de bolovan de niste milioane de ani, acolo. Ce inseamna 65 de milioane de ani pentru grataragiul badaran cu RO la numarul masinii? O nimica toata. Ca doar specia asta e vesnica.

Piatra Broastei

Dovada ca este rezervatie, nu loc de adunare pentru badarani
Numele prostilor pe toate pietrele
 
       Mic dictionar

- absida - nisa semicirculara sau poligonala care prelungeste nava centrala a unei bazilici romane, destinata altarului, situata intodeauna spre est
- absidiola - mica absida laterala la unele bazilici romane
- bazilica - biserica romano-catolica medievala in forma de dreptunghi, impartita in interiori in trei parti prin siruri de coloane
- cor (arhitectural) - portiune a navei centrale la o bazilica romana, continuata spre este cu o absida
- capitel - parte superioara a unei coloane, mai groasa si ornata, care face legatura intre fusul coloanei si arhitrava
- crenel - fiecare dintre deschizăturile înguste, făcute din loc în loc, în partea superioară a zidului unui turn de apărare, a unui castel sau a unei cetăti medievale, prin care se aruncau proiectilele asupra inamicului
- drum de straja - balcon situat la inaltime pe curtina (zidul dintre doua turnuri), cu deschidere spre interiorul cetatii si acces la gurile de tragere, ce facilita miscare aparatorilor in timpul unui asediu. Mai putea fi situat si la nivelul superior al unei biserici sau turn de aparare.
- nava - la bisericile romano-catolice, fiecare dintre cele trei sectiuni separate de cele doua randuri de coloane. De obicei exista o nava centrala pe axa vest - est si doua nave laterale, mai mici, care flancheaza pe nord si pe sud nava centrala
- punte mobila - solutie de aparare constand intr-un pod c eputea fi ridicat sau coborat, in functie de necesitatile aparatorilor. Facea legatura intre turnurile exterioare cetatii sau asigura accesul in cetate peste santul de aparare

       Bibliografie

       Valea Oltului, Claudiu Giurcaneanu si Constantin Mocanu, 1967
       Biserici Fortificate ale Sasilor din Transilvania - Ioan Marian Tiplic, NOI Media Print, 2008
       Transilvania - Trasee turistice in zonele naturale de recreere si agrement, ghid turistic, 2011
       Atlasul Rutier al Romaniei, scara 1:300.000, Reader's Digest
       Dictionarul  Explicativ al Limbii Romane
       Google Earth pentru coordonatele Geografice
       www.cimec.ro

miercuri, 13 noiembrie 2013

Parcul National Buila-Vanturarita

     
       Localizare

     In judetul Valcea, in partea central - nordica, in sud-estul crestei principale a Muntilor Capatanii, fiind parte din acesti munti.

       Cai de acces

       Variantele 1 si 2:

      In cazul de fata, cum-necum, va trebui sa ajungi in Ramnicu Valcea. De aici gasesti drumul spre Baile Olanesti. Nu e greu de gasit. Din centrul megalopolisului Ramnicu Valcea urmaresti indicatoarele spre Baile Olanesti, pe DN 64A. Oricum, indiferent din ce parte ai veni, vei ajunge in centrul orasului. Conduci cam 20 km si ajungi in statiune. De aici continui pe valea raului Olanesti, pe drumul forestier si vei ajunge la cantonul silvic Manzu, in Cheile Olanestilor sau Folea. O sa mai gasesti si multe poteci, dar despre asta mai tarziu.
       O a doua varianta de acces in parc se desprinde din DN 64A spre stanga pe DJ 654 spre Valea Cheii. Exista si indicator in intersectia respectiva, spre schiturile Iezer si Pahomie. Din intersectie conduci vreo 7 km pe drum asfaltat dupa care inca 20 km pe drum forestier pana la cabana Cheia.
    
       Variantele 3 si 4:

      Amandoua variantele pleaca din DN 67 Ramnicu Valcea - Targu Jiu sau Targu Jiu - Ramnicu Valcea, depinde din care parte vii. In orice caz esential este sa fii pe DN 67 si sa ajungi la intersectia cu DJ 646E Barzesti - Barbatesti. Din Ramnicu Valcea pana la Barbatesti sunt aproximativ 37 km. De unde se termina drumul asfaltat mai sunt circa 4 km de drum forestier, iar de unde se termina drumul incepe poteca spre Curmatura Builei si creasta principala. 
      Varianta a patra este intersectia in Costesti (va mai aduceti aminte de mineriada din '99? Aici a fost marea batalie) cu DJ 646 spre Cheile Bistritei si manastirea Bistrita. Din Ramnicu Valcea pana la Bistrita sunt in jur de 45 km. Din DJ 646 se desprinde spre dreapta DJ 646A spre Pietreni cu acces spre Cheile Costesti si Pietreni, cam 5 km de drum asfaltat si forestier.

     Mai exista un drum de legatura intre satele Barbatesti si Pietreni, un drum forestier foarte frumos cu perspective spre creasta principala a Builei. Atentie insa la drum. Se poate schimba dupa fiecare ploaie, asa ca e bine sa intrebati localnicii. De obicei stiu cam tot ce se intampla pe acolo. 

      
Creasta Buila - Vanturarita, versantul sud-estic, vazuta de pe drumul intre Barbatesti si Pietreni
        Parcul National Buila - Vanturarita

      Bun asa. Acum sa vedem ce e cu acest parc si de ce merita sa treceti pe aici. Dar mai intai ce este un parc national si de ce avem nevoie de asa ceva.
      Parcul national este  un teritoriu de mii sau chiar zeci de mii de hectare, cu ecosisteme nemodificate sau foarte putin modificate antropic (de catre om), cu specii de plante si animale protejate prin lege (unele endemice), cu situri geomorfologice, puncte fosilifere si fenomene geologice de interes stiintific si educativ deosebit. Cu alte cuvinte, parcul national este un loc in care nu te apuci sa bagi drujba pe unde ai tu chef, nu faci focul pe unde te apuca pe tine pofta de gratar si nici nu arunci sticla de bere de parca ai fi la tine pe tarla.

        Parcul National Buila-Vanturarita este cel mai mic parc national din Romania, cu doar 4186 ha.

       1. Limite

       Buila - Vanturarita se intinde de la vest de Cheile Bistritei pe o lungime de aproximativ 14 km pana la est de Cheile Olanestilor sau Folea. Spre nord se leaga de creasta Capatanilor prin trei plaiuri sau muchii (interfluvii stiintific vorbind), care sunt, de la vest la est:
         - Plaiul Netedu, interfluviul din raurile Bistrita si Costesti
         - Plaiul Lespezi, intervluviul dintre raurile Costesti si Cheia
         - Plaiul Hadarau, interfluviul dintre raurile Cheia si Olanesti.
       Spre sud trecerea spre Subcarpatii Getici se face fara o delimitare vizibila.

Muntii Capatanii vazuti din creasta Builei si plaiurile de legatura. 
       2. Relieful

     Daca ati fost prin Piatra Craiului cam asa arata si Buila-Vanturarita, dar un pic mai mica. O creasta calcaroasa de aproximativ 14 km, bine individualizata fata de zonele invecinate, si cu o latime intre 0,5 si 2,5 km (cam atat se extind si calcarele din care e format muntele). Si daca tot am ajuns la calcar, sa va explic ce e cu pietrele astea. Calcarul este o roca rezistenta mecanic, dar usor solubila. Adica daca te apuci sa te dai cu capul de ea o sa te cam doara. In schimb, daca ai rabdare cateva mii de ani sa torni apa pe ea o sa observi ca se dizolva. Si tocmai proprietatea calcarului de a se dizolva a dus la formarea reliefului specific, denumit carstic, de la Podisul Karst din sud-vestul Sloveniei. Aici a fost studiat prima data calcarul si relieful format pe el, iar denumirea s-a extins la intregul fenomen. Relieful dezvoltat pe calcare este unul dintre cele mai spectaculoase si se imparte in relief exocarstic - adica intregul carst dezvoltat la suprafata si endocarst - carstul dezvoltat in subteran. In prima categorie intra lapiezurile, dolinele, poliile, uvalele, vaile carstice, depresiunile carstice etc. In a doua categorie intra pesteri, avene, puturi, etc.

Camp de lapiezuri pe creasta
      Creasta Buila - Vanturarita este intrerupta in mai multe locuri de vaile raurilor care nu au avut incotro si au trebuit sa-si scobeasca un drum spre varsare. Ca de, asa lucreaza gravitatia. De la vest la est avem cheile Bistritei, Costesti, Recea (Cheile Cheii) si Folea (Olanesti). In felul acesta, creasta este impartita in trei sectoare:
       - intre raurile Bistrita si Costesti se afla Muntele Arnota cu 1184 m altitudine
       - intre raurile Costesti si Cheia se afla partea cea mai inalta si spectaculoasa, cu varfurile Cacova - 1525 m, Piatra - 1643 m, Albu - 1659 m, Buila - 1848 m, Stevioara - 1847 m, Vanturarita Mare - 1885 m, Vioreanu - 1866 m, Vanturarita Mica - 1655 m.
       - intre raurile Cheia si Olanesti se afla Muntele Stogu - 1494 m, in aceeasi masura spectaculos si de o rara frumusete.
       Intre varfurile Piatra si Albu se afla Curmatura Builei - 1540 m, unde este si refugiu amenajat.

Curmatura Builei
       Cel mai important element al reliefului structural in Buila - Vanturarita il reprezinta impresionantul abrupt nord-vestic, cuprins intre vaile raurilor Costesti si Cheia. La baza acestui abrupt apar numeroase grohotisuri, o parte dintre ele semifixate sau acoperite de paduri. Pe alocuri se pot observa martori de eroziune sub forma de piramida, cum sunt varfurile Buila, Claia Stramba, Tucla. Grohotisurile se gasesc in multe locuri din masiv si sunt rezultatul actiunii apei, a inghetului-dezghetului. Nu sunt atat de mari ca in Piatra Craiului, dar exista totusi si impresioneaza.
      Cum am mai spus,  Buila-Vanturarita este alcatuita din calcare. Si datorita acestui lucru s-au dezvoltat doua tipuri de relief. Carstul de la suprafata, sau exocarstul, si carstul dezvoltat in subteran sau endocarstul. Exocarstul de aici e reprezentat in principal de chei. Si daca va uitati pe o harta, o sa va dati seama si de ce s-au format 4 vai tip chei. Creasta apare ca o bariera pe directia nord-est - sud-vest in fata raurilor care izvorasc de sub creasta Muntilor Capatanii. Interesant este ca doar la extremitati raurile au reusit sa treaca de bariera de calcar. In sud-vest sunt cheile raurilor Costesti si Bistrita, spectaculoase, intre care se afla Muntele Arnota, iar in nord-est râurile Cheia si Olănesti au tăiat Cheile Comarnicelor (Cheile Recea sau Cheile Cheii), printre cele mai adânci si mai sălbatice din tară, prezentând, pe o lungime de peste 1 km, cascade, marmite de eroziune, săritori, pereti apropiati până la 2 m, dar înalti de peste 300 m, si respectiv Cheile Mânzului (Cheile Olănestilor, Cheile Folea, Valea Rea sau Cheile Râului Sec).

Intrarea in Cheile Bistritei
      Mai sunt si alte forme de exocarst, dar nu atat de dezvoltate: un camp de lapiezuri pe Muntele Albu, mici doline pe Muntele Piatra. In schimb, endocarstul este foarte bine reprezentat prin peste 80 de pesteri si cateva avene.
     Si acum sa trecem la vegetatie si fauna, ceea ce a determinat cu adevarat crearea parcului national. Nu ca valoarea geologica sau peisagistica ar fi mai mica. Nici pe departe. Dar ceea ce trebuie imediat protejate sunt plantele si animalele. Un munte rezista, o piatra nu dispare atat de usor. In schimb daca scoti din ecosistem un pai, spre exemplu, s-ar putea ca din cauza asta sa dispara un gandacel care se hranea cu acel pai. Si gandacelul ar fi fost hrana pentru vreo pasare, si tot asa. Nu sunt specialist, dar trebuie sa fim constienti ca natura nu se reface prea usor dupa felul turbat in care ne purtam cu ea.

Cheile Recea la prima ora
     Din punct de vedere al vegetatiei, Masivul Buila-Vanturarita face parte din Regiunea central-europeană, Provincia Carpatica, Sudistrictul Masivului Parang.
       Fiecare planta are anumite nevoi de apa, lumina, minerale din sol, temperatura. Toti acesti factori trebuie sa fie intr-un anumit echilibru natural pentru ca planta sa creasca, iar daca echilibrul dispare, dispare si planta. Si cel mai des echilibrul dispare din cauza noastra. Fie ca defrisam prea mult, fie ca deviem cursurile raurilor, fie ca poluam prea mult, rezultatul este acelasi: distrugem echilibrul natural cu rezultate dezastruoase. Tocmai acesta este unul dintre motivele pentru care planetele trebuie protejate si trebuie stiut care sunt specile aflate in pericol.
      In Buila-Vanturarita veti intalni o diversitate foarte mare a ecosistemelor de vegetatie si fauna. Principalii factori care genereaza aceasta diversitate sunt:
- relieful muntos, motiv pentru care agricultura nu a putut fi practicata intens. Drept consecinta vegetatia naturala s-a mentinut in timp.
- relieful calcaros, caracterizat prin pereti verticali, sectoare de chei, hornuri, grohotisuri, care adapostesc numeroase specii de plante foarte interesante
- climatul relativ bland, cu influente submediteraneene, a dus la aparitia de specii termofile, adica iubitoare de caldura
Steregoaie in Curmatura Builei




       Masivul Buila-Vanturarita, datorita altitudinii până la 1885 m, prezinta o etajare pe verticală a vegetatiei in functie de dispunerea treptelor de altitudine si climatice, cu caracteristici specifice fiecarui etaj. Varietatea speciilor este datorata in mare parte reliefului calcaros atat de variat ce se gaseste aici. Trecerea de la un etaj la altul nu este neta, diferitele tipuri de vegetatie intercalandu-se intre ele, arborii de altitudine joasa urcand uneori pana la limita superioara a padurii, iar speciile etajelor superioare coborând mult in padurile de la poalele muntelui. Se intalnesc si specii submediteraneene datorita influentelor climatice submediteraneene care ajung din sud-vestul Romaniei pana aici.

Branduse in luna mai
Etajul padurilor de foioase se intalneste intre 500 - 1400 metri altitudine. Predomina fagul si gorunul, dar se mai intalnesc si carpen, ulm, tei, artar, stejar, mesteacan. Pe versantii cu orientare mai buna spre soare se intalnesc si specii termofile: nuc, liliac salbatic. Arbustii sunt reprezentati de alun, corn, soc, etc.
Etajul padurilor de rasinoase se intinde intre 1200 - 1850 metri altitudine si cuprinde in special molid si uneori brad, zada, pin. Alaturi de arbori se intalnesc, ca si in etajul fagului, arbusti: ienupar, maces, afin, iar la limita superioara jneapan. 
Etajul subalpin este situat deasupra etajului molidisurilor. Trecerea se face prin tufărisuri, care sunt frecvente mai cu seamă în sectorul mai înalt al culmii Buila-Vânturarita. Tufărisurile de jneapăn ocupă versantii nordici si nord-vestici ai muntilor Stevioara, Vânturarita, Vioreanu, Stogu, instalându-se atât pe coastele înclinate, dar si pe grohotisurile acumulate la baza acestora. Tufărisurile de ienupăr se regăsesc pe culmile înalte din muntii Piatra, Stevioara, Vânturarita, dar cele mai întinse asociatii le întalnim la sud de Curmătura Oale, unde ocupă două suprafete întinse de formă triunghiulară. Un loc aparte îl ocupă tufărisurile joase de cetină de negi, frecvente în Cheile Folea si Cheile Costesti. Pe culmile înalte si vârfurile din Stevioara, Trigoanele Stevioarei si Vânturarita, ca si pe peretii nordici, aproape de stâna din Piscul cu Brazi, se întâlnesc asociatii întinse de argintică, relict glaciar ce constituie aici unul dintre cele mai puternice genofonduri din tară.

Fag pe poteca spre Curmatura Builei
       Fauna in Parcul National Buila-Vanturarita este si ea conditionata de etajele de vegetatie si modificarile climei in functie de altitudine.
       Etajul faunistic al stejaretelor urca pana la 600 metri si chiar 800 metri altitudine. Este cel mai bogat etaj faunistic, cu conditiile de viata cele mai bune. In padurile de stejar si gorun, pe langa numeroasele plante traiesc si numeroase animale, dintre care cele mai multe sunt nevertebratele. La tot pasul gasesti albine, gandaci, paianjeni, melci, fluturi etc. Ca vertebrate aici intalnim batracieni, reptile, pasari, mamifere. Un batracian des întâlnit este brotăcelul, buratecul sau răcănelul, care în lumea animalelor este un exemplu tipic de adaptare în ceea ce priveste mimarea perfectă a culorii mediului în care trăieste. În felul acesta el luptă împotriva numerosilor dusmani, fiind mai greu de găsit.
     Reptilele, întâlnite aici, însă fără o prea mare frecventă, sunt: năpârca sau sarpele de sticlă (Anguis fragilis), care este de culoare cafenie, ovovivipar, dând nastere la pui vii. Nu muscă si nu este nici veninos. O caracteristică a acestuia este faptul că dacă este scăpat jos, el se rupe în bucăti, pentru care motiv i s-a dat numele de „fragilis”. Sarpele de alun sau nuielusa poate fi usor de recunoscut după iuteala cu care se miscă atunci când simte pe cineva în apropriere. Aceasta se datoreste musculaturii sale foarte puternice, cât si formei suple pe care o are. Pus în situatia de a se apăra muscă, însă nu este veninos.
      Dintre mamifere avem ariciul, parsul ( un soricel simpatic cu urechile mari si ochi speriati), chitcanul de padure. Carnivorele sunt bine reprezentate de vulpe, lup, viezure, jder, pisica salbatica. Lupul in general tarieste in zone izolate, dar se apropie si de sate. Viezurele, cu aspect greoi si indesat locuieste în vizuini care au 4 până la 8 iesiri si orificii pentru aerisire, iar jderul este un admirabil catarator. Ierbivorele sunt reprezentate de caprioara care prefera padurile compacte, iarna traind in familie. Mistretul traieste în aproape toate padurile de stejar, gorun si fag, de obicei în cete.

Miriapod. Noroc ca nu are nevoie de nici o pereche de bocanci

O salamandra plimbareata
       Pe masura ce urcam, se modifica si fauna. Etajul faunistic al fagului, foarte bine reprezentat si care poate urca pana la 1700 metri altitudine, are o fauna bogata. Majoritatea batracienilor, pasarilor, insectelor, reptilelor si mamiferelor prefera acest etaj. Padurilor de fag le sunt specifice anumite animale, cum ar fi salamandra, care prefera sa stea sub stratul de muschi, sub pietre sau busteni putrezi.
       Dintre pasari, destul de numeroase sunt brumarita de padure, fasa de padure, pitulicea mica, toiul, gaita. Rapitoarele sunt reprezentate de uliul gainilor, acvila tipatoare, sorecarul si huhurezul. Si mamiferele au reprezentanti în acest etaj: veverita, care preferă pădurile compacte de fag, unde duce o viată arboricolă. Râsul se mentine adesea mai multă vreme în aceeasi regiune, pe care o cutreieră în toate directiile după pradă. De obicei trăieste izolat. Cerbul are conditii bune de dezvoltare ca urmare a răririi efectivelor de lupi si
a diminuării braconajului. Prin poienile de fag se întâlnesc, de regulă, cam aceleasi grupe de insecte ca si în pădurile de gorun. În acelasi timp sunt unele animale care se întâlnesc numai aici: broasca râioasă brună si broasca rosie de munte. Până în etajul fagului ajung si unele reptile, cum ar fi sopârla de munte, care se deosebeste de celelalte specii prin modul de înmultire: naste pui. Această sopârlă preferă locurile mai umede si slab încălzite. Vipera si broasca rosie de munte sunt reptile si batracieni care înaintează cel mai mult spre golul alpin. Vipera comună preferă marginile pădurilor prin bălăriile însorite.
       In etajul faunistic al padurilor de conifere animalele sunt mai putine, pe de o parte datorita conditiilor climatice mai aspre, iar pe de alta parte greutatii mai mari in asi gasi hrana. Dintre batracieni, până aici ajung salamandra si broasca râioasă brună, care a fost găsită în Muntii Parângului, lângă cabana Rânca. Ca reptile, pot fi mentionate vipera comună si sopârla de munte. Dintre animalele vertrebate, păsările sunt cele care populează mai frecvent pădurile de conifere, ca urmare a faptului că ele găsesc conditii de cuibărit mai bune în aceste păduri, dusmanii fiind mult mai putin numerosi decât în pădurile de gorun sau de fag. Sunt comune auselul si pitigoiul de brădet. Frecvente sunt: mierla gulerată, pitigoiul motat, pitigoiul de munte, cinteza, forfecuta si corbul, la care femela si ouăle sunt ocrotite de lege din cauza scăderii efectivului acestei specii de păsări. În aceste locuri se găseste si o specie de ciocănitoare: ciocănitoarea de munte, precum si cavalerul muntilor înalti: cocosul de munte. Un locuitor tipic al acestor meleaguri este ursul cafeniu, care este destul de rar în Europa Centrală si de Vest.

Curmatura Builei
    Etajul faunistic al pajistilor subalpine se distinge prin numărul redus al speciilor, fapt explicabil prin conditiile vitrege de viată (temperaturi scăzute, oscilatii mari de temperatură la suprafata solului si în aer, zăpezi mari, ierni lungi, vânturi puternice etc.) ale mediului alpin. În consecintă, animalele ce trăiesc aici prezintă o serie de adaptări, ca ovoviviparitatea (reptile), melanismul, prin care înmagazinează căldură mai multă (artropode si reptile), micsorarea taliei (gasteropode), reducerea aripilor sau, dimpotrivă, dezvoltarea lor viguroasă pentru a rezista la vânturile puternice (insecte), corpul acoperit cu o blană deasă si pâsloasă (mamifere). Dintre vertebrate pot fi enumerate mamiferele: capra neagră, soarecele de zăpadă, chitcanul de munte, păsările: fâsa de munte, oaspete de vară pe pajistile alpine, iar pe stânci si grohotisuri brumărita alpina. Batracienii si reptilele ajung cu totul întâmplător. Vipera comună a fost identificată în Buila si la altitudini de peste 1800 m.
 
Abruptul nord-vestic
       Masivul Buila-Vânturarita, are un potential turistic deosebit, aici putandu-se practica forme variate de turism, de la alpinism, turism montan, turism stiintific, agroturism, turism cultural, turism monahal, etc. Desi infrastructura nu este dezvoltată decât în mică măsură, există totusi un minim necesar desfăsurării activitătilor turistice. Cu toate această insuficientă dezvoltare a infrastructurii, zona este foarte căutată si vizitată de turisti.
Din punct de vedere al infrastructurii existente zona dispune de:
- retea de drumuri de acces destul de bine pusă la punct, cuprinzând drumul national 67 Râmnicul Vâlcea – Târgu Jiu, care trece prin sud-vestul masivului, la mică distantă de acesta; drumul national DN64A Râmnicul Vâlcea – Olănesti, drumurile comunale asfaltate care se ramifică din aceste principale artere spre localitătile Costesti (Bistrita si Pietreni), Bărbătesti si Cheia, reteaua de drumuri forestiere axată pe văile râurilor Bistrita, Costesti, Otăsău, Cheia si Olănesti si o retea destul de bine pusă la punct de trasee turistice amenajate si marcate corespunzător.
- reteaua unitătilor de cazare cuprinde unităti hoteliere în Râmnicu Vâlcea, Băile Olănesti si Horezu, pensiuni turistice în localitătile Horezu, Costesti, Bărbătesti, Cheia si Olănesti, unităti de cazare în mănăstirile Bistrita si Horezu ca si în celelalte manastiri. În zona montană nu se află decât un singur refugiu turistic, cel de la Curmătura Builei, unde se poate dormi în conditii de bivuac, ca si în stânele si cantoanele silvice. Locuri de campare sunt numeroase, fără a fi însă amenajate corespunzător.
Obiectivele turistice sunt deosebit de numeroase, atât cele naturale, cât si cele cultural-istorice.
- naturale: cheile Bistritei, Costestilor, Cheii, Folea, circa 90 pesteri, creasta masivului cu formele de relief deosebite si peisaj atractiv, trovantii, etc.
- antropice: mănăstirile Horezu, Bistrita, Arnota, Pahomie, Iezer, Jgheaburi, Bradul, Frăsinei, numeroase biserici din secolele XV-XX, muzee, case vechi, traditii si obiceiuri, etc.

Pe varful Vanturarita Mare 1885 m
       Sunt 17 trasee marcate care acopera intreg parcul national, dintre care unele fac legatura cu creasta principala a Muntilor Capatanii. Nu voi sta aici sa le descriu pentru ca e mult de scris. Dar daca sunteti curiosi sa ajuntei prin Buila, pe www.buila.ro veti gasi absolut toate informatiile despre potecile din masiv. Este site-ul oficial al Parcului National Buila - Vanturarita.

        Mic dictionar

- antropic: creat de mana omului. ex: peisaj antropic
- aven: put format în roci solubile (în special calcare), constituind o formă carstică de dizolvare. In partea inferioară poate comunica cu o grotă, cu galerii subterane, cu rîuri subterane etc., favorizează evacuarea spre adînc a apelor de suprafată
- artropode: increngatura de animale nevertebrate, cu copul format din inele articulate, cu membre perechi simetrice si articulate si cu schelet extern, format din chinina - miriapodul
- batracian: clasa de vertebrate cuprinzand animale amfibii caracterizate prin existenta a patru membre adaptate la mers, prin temperatura variabila si prin dezvoltarea prin metamorfoza - broastele
- dolina - depresiune in forma de palnie formata pe terenuri cu roci solubile (calcare)
- ecosistem - unitate naturală care include toate organismele vii (biocenoza) si mediul (biotopul) în care trăiesc. Relatiile între organismele vii si factorii de mediu sunt realizate prin schimbul reciproc de materie si energie dintre ele. Ecosistemul nu are limite fixe, structura sa numerică, faunistică, floristică si trofică fiind permanent mobilă. Ecosistemul reprezintă unitatea structurală si functională de bază în ecologie si constituie un nivel superior de organizare a materiei vii (ex. lacul, pădurea, pajistea). Termenul a fost propus (1935) de A. Tansley. 
- endocarst - totalitatea proceselor si formelor carstice care se dezvoltă în interiorul masivelor calcaroase 
- exocarst - totalitatea proceselor si a formelor carstice situate pe suprafața rocilor calcaroase
- geomorfologie - disciplină care studiază geneza si formele de relief, atât cele care alcătuiesc suprafata uscatului, cât si cele submerse, modul lor de grupare si răspândire pe suprafața Pământului. Geomorfologia urmăreste evolutia reliefului ca rezultat al interactiunii dintre fortele interne si agentii exogeni.  
- grohotis - aglomerare de blocuri angulare de roci cu dimensiuni centimetrice si metrice, rezultate în urma dezagregării acestora sub influența factorilor exogeni. Grohotisurile se acumulează la baza peretilor înalti, lipsiti de vegetatie, sub forma conurilor sau pânzelor de grohotis si dau, prin cimentare, breciile sedimentare.  
- gasteropode - clasă de moluste cu trupul adăpostit într-o cochilie si care se miscă cu ajutorul unui picior cărnos, situat sub pântece - melcii
- genofond - rezervor genetic al unei populatii
- interfluviu - portiune de teren cea mai inalta ce separa două văi vecine, care, după unitatea de relief pe care se dezvoltă, se numesc pod, câmp, culme, creastă etc. 
- lapiez - formă carstică elementară rezultată în urma eroziunii rocilor solubile de către apele de siroire, care se dezvoltă pe povârnisuri de calcare, gips sau sare; are aspect de săntulete ramificate, despărtite prin creste 
- melanism - mutatie recesivă care face să apară indivizi de culoare neagră; tendintă a unor organe vegetale de a prezenta o culoare închisă 
- ovovivipar - animal care se reproduce prin ouă, embrionul dezvoltându-se în organismul matern. 
- polie - depresiune carstică închisă, în general alungită, mărginită de versanti abrupti, cu fundul plat, acoperit cu aluviuni. De obicei s-a format prin îngemănarea mai multor uvale
- trovant - portiune elipsoidală din cuprinsul unui strat de nisip sau al unei gresii friabile, cimentată de apele calcaroase 
- uvala - formă carstică de suprafață, de formă alungită, putin adâncă, provenită din unirea mai multor doline 

      Bibligrafie

      Muntii Capatanii, Colectia Muntii Nostri, Nae Popescu , 1977
      Studiu de Fundamentare Stiintifica a Parcului National Buila - Vanturarita, Asociatia Kogayon
      Dictionarul Explicativ al Limbii Romane
      Atlasul Rutier al Romaniei, scara 1:300.000, Reader's Digest
      www.buila.ro
      www.dexonline.ro
       

joi, 17 octombrie 2013

Cetatea Dinogetia


      Localizare

      In nord-vestul judetului Tulcea, la aproximativ 12 km est de Galati si la aproximativ 70 km vest de Tulcea

     Acces
      
     E, aici e putin mai incurcat. Nu ca ar fi greu sa gasesti cetatea. Dar depinde de unde vii. Dinspre Galati, Braila sau Tulcea? Asa ca, pentru linistea constiintei mele voi prezenta toate cele trei variante.
    Varianta 1, dinspre Galati: cobori la debarcaderul bacului (masinaria aia care pluteste pe apa, nu cosmarul elevului modern) pe strada Closca. Grija mare, nu uitati sa franati, altfel faceti o baie in Dunare. Asteptati sa vina masinaria sa va ia si sa va transporte pana in comuna I.C. Bratianu (fosta 23 August). De aici urmariti DN22E inca vreo 9 km si pe stanga veti vedea un indicator spre cetate. Drumul de acces nu pune probleme, doar sa aveti grija in cazul in care aveti masina mai joasa. Cetatea e vizibila din drumul national, fiind situata pe un deal bine individualizat fata de garlele de jur imprejur.
      Varianta 2, dinspre Tulcea: daca mai intai ati vrut sa mai umpleti tolba cu povesti la pescuit prin Delta si dupa aceea ati hotarat ca e timpul sa mai si invatati ceva, atunci porniti din Tulcea pe DN22 / E87 spre Galati, cale de vreo 70 de km. La intrarea in satul Garvan nu faceti la stanga, ci continuati inainte pe DN 22E spre Galati. Cum ati iesit din sat, dupa circa 3 km virati dreapta pe drumul de tractor spre cetate.
      Varianta 3, daca vii dinspre Braila: ajungi la debarcaderul de pe strada Vadul Ghecetului si iei bacul spre Smardan. Din Smardan pornesti spre Macin pe DN22 / E87. La Macin virati la stanga, spre nord, spre Garvan, pana ajungeti la intersectia cu DN22 E, iar aici virati stanga si conduceti pana ajungeti la cetate.

      Pentru bacul din Braila http://www.romnav.ro sectiunea Bac
      Pentru bacul din Galati http://www.navrom.ro/grupul_bac.php

      Coordonate GPS

      Lat N:     45° 22' 41''
      Long E:   28° 08' 13''  

Turnurile 10 si 11 si portiunea de zid restaurata, situate pe vest
      Scurt argument

      Prima data cand am ajuns prin Dobrogea a fost in Vama Veche. Aste e in sudul Dobrogei. Beri, plaja, soare, mare etc. etc. etc. Acum vreo 3-4 ani am reusit sa ajung si in nordul Dobrogei. O cu totul alta lume. Pustiu, liniste de te dureau urechile, si multa, enorm de multa istorie. Lista era pregatita din timp. Din pacate multe dintre cetatile de aici sunt lasate in uitare. Buruienile acopera ziduri de sute de ani si trebuie sa sapi mult pana reusesti sa iti creionezi in cap o cronologie clara a ceea ce s-a intamplat prin Dobrogea de Nord de cand au aparut oamenii pe aici si pana azi. La fel si cu Dinogetia. Bantuit mult pe net, buchisit mult prin carti. Din nou din pacate, nu se face nimic pentru indreptarea turistica a zonei. Stiu, si in vest exista cetati si castele, poate mai multe decat avem noi. Si ce daca? Ei cu ale lor, noi cu ale noastre. Asta nu ne impiedica sa punem in valoare si sa profitam de sutele de ani de istorie care zac nebagate in seama de incompetenta si ignoranta bravilor nostri conducatori. De abia am reusit sa disting zidurile cetatii din muntele de buruieni care le inconjoara. O placuta minuscula, cu cateva randuri te lamuresc destul de vag despre ce e cu mormanul de pietre de care te impiedici la tot pasul. Dar si Dinogetia, ca toate celelalte cetati si asezari antice sau medievale e plina de istorie si de legende. Si are aerul pe care-l avea acum 2000 de ani, pe cand era la marginea lumii civilizate. Daca nu ai vedea cate un stalp de telegraf sau o masina, te-ai astepta sa-ti sara vreun cuman in carca si sa-ti spuna: banii, viata sau mustata? Principala sursa istorica este ghidul Garvan-Dinogetia de Ion Barnea, publicat de Editura Meridian in colectia Monumentele Patrie Noastre. Si acum, sa vedem despre ce e vorba.

Poarta mica de pe latura de vest, intre turnurile 12 si 13
          Cetatea romana din secolele IV - VI

        Cetatea Dinogetia e situata pe un deal mai inalt, popina Bisericutei. Asezarea nu a fost intamplatoare, fiind o pozitie strategica bine aleasa. Astazi greu iti mai dai seama ca intregul deal era inconjurat complet de ape care comunicau direct cu Dunarea, pe care patrulau vasele romane sau bizantine. In timpul ocupatiei romane a Dobrogei cetatea era punct de frontiera inaintat de unde puteau fi supravegheate malurile Dunarii, maluri de unde puteau oricand sa apara noi valuri de migratori, ceea ce s-a si intamplat de fapt. Dar ajungem si acolo. 
        Numele cetatii e aminti pentru prima data in secolul al II-lea i.Ch. de geograful grec Ptolemeu, iar dupa aceea in secolele III si IV d.Ch. in Itinerarium Antonini si Notitia Dignitatum. Dar se pare ca mai intai Dinogetia romana era situata pe dealul de la Barbosi, in stanga Dunarii, la varsarea Siretului in aceasta. La inceputul secolului al IV-lea d.Ch. ea sa mutat pe popina Bisericuta-Garvan, unde a rezistat pana in secolul al XII-lea. Inaintea cetatii romane a existat o asezare geto-dacica ce avea legaturi comerciale cu cetatile grecesti din bazinul Marii Egee, lucru dovedit de descoperirea unei manusi de amfora greceasca din secolul al III-lea i.Ch.

Garla Mare, in estul popinei Bisericuta
      In urma razboaielor daco-romane, dupa 106 d.Ch. (paranteza: stiati ca suntem singura natiune nascuta din doi barbati, Traian si Decebal? inchis paranteza) Imperiul Roman isi extinde granitele la nord de Dunare, zona Dobrogei devenind zona de granita. Unitatile militare romane aveau, printre altele, si rolul de a respinge atacurile din afara granitelor imperiului. Caramizi cu stampila unora dintre aceste unitati arata prezenta romana la Dinogetia intr-un castru, peste care s-a ridicat cetatea de mai tarziu.
     La sfarsitul secolului al III-lea si inceputul secolului al IV-lea devine evident pericolul destramarii Imperiului Roman. In consecinta, imparatul Diocletian (284 - 305) vine cu o intreaga serie de reforme economice, militare si administrative care aveau sa amane cu inca doua secole prabusirea imperiului. Are loc infiintarea provinciei Scythia Minor pe teritoriul Dobrogei de azi, cu capitala la Tomis (Constanta). O alta reforma importanta, continuata si de Constantin cel Mare (306 - 337) si urmasii sai, a fost infiintarea unei armate permanente pentru protejarea granitelor. 
      Inca o paranteza: Constantin cel Mare este acel Constantin care a infiintat Constantinopolul, azi Istambul. E, si sa vezi chestie pe tema asta. Prin anii '70 marele jurnalist Ioan Chirila statea de vorba cu un coleg de breasla turc. La un moment dat, in loc de Istambul a spus Constantinopol. Sa vezi ce paraponisit a fost turcul. Foc si para. Turcii au cucerit Constaninopolul in 1453 si de atunci tot stim noi cum e cu peschesul, bacsisul etc. etc. Bun, sa revenim la cetatea noastra.

Popina Bisericuta si cetatea Dinogetia vazute dinspre vest

       Odata cu crearea celor doua legiuni de frontiera, Diocletian trece la construirea sau refacerea unui sir de cetati de pe malul drept al Dunarii dobrogene. Asa apare si cetatea Dinogetia. Asezarea avea o pozitie naturala retrasa si intarita, de unde putea supraveghea pe o distanta foarte mare teritoriul de granita. Si mai prezenta marele avantaj ca putea comunica pe apa, fara intrerupere, cu albia principala a Dunarii pe care patrula flota romana. Cetatea Dinogetia nu a fost mentinuta doar in timpul lui Diocletian, Constantin cel Mare si a urmasilor sai, ci continuu pana la sfarsitul secolului al VI-lea, in timpul imparatului bizantin Mauriciu Tiberiu (582 - 602). Din acest moment cetatea a fost parasita. Nu se cunosc conditiile precise in care s-a intamplat acest lucru, dar pot fi puse in legatura cu invaziile avarilor si bulgarilor care au fost principala cauza a abandonarii de catre Imperiul Bizantin a Dobrogei si Peninsulei Balcanice.
     
Turnul de colt nr. 1 sudic, in dreapta portii principale, vazut din interiorul cetatii
     Zidul de incinta are un caracter masiv si avea grosimea de aproape 3 metri, inchizand platoul popinei Bisericuta in partea sa cea mai inalta. Pe latura de sud-est, unde panta este mai usoara, se afla poarta principala a cetatii, strajuita de doua turnuri de aparare.  Pe laturile de nord si vest se mai afla doua intrari mai mici pe care se putea intra doar pietonal. Din loc in loc zidul de incinta era intarit cu turnuri exterioare in forma de potcoava, azi distruse in partea lor superioara. Din cauza terenului in panta, turnurile, in numar de 14, au temelia la un nivel mai jos decat zidul cetatii. Toate turnurile aveau etaj si parter, iar cele 4 turnuri mai mari de la colturi mai aveau si un pilon central care sustinea acoperisul.

Turnul numarul 1 si o portiune din zidul de incinta
       Se stie ca romanii erau constructori excelenti. Dovada stau apeductele, drumurile, cladirile si altele ce inca mai rezista dupa atatia ani prin toata Europa. Si la Dinogetia sistemul de constructie este specific roman. Mai intai s-au construit fetele interioare si exterioare ale zidului, asa numitul paramentum, iar miezul a fost umplut cu bucati de piatra de diferite dimensiuni legate printr-un mortar special, alactuind empelctonul. Din felul cum a fost construita cetatea rezulta clar rolul ei strict militar. Iti dai seama de asta din masivitatea zidurilor de incinta, a resturilor de arme descoperite si a depozitelor de proiectile gasite in urma sapaturilor arheologice. Evident ca cei din cetate nu faceau doar sa se ia la tranta cu toti care treceau pe acolo. In pauzele de incaierari si scandal se mai ocupau si cu chestii mai domestice. In jurul cetatii se dezvoltase si o asezare civila ai carei locuitori erau admisi in cetate doar in caz de pericol. Si ca sa nu se plictiseasca - deh, nu aveau net - mai faceau si agricultura (doar trebuiau sa manance - nu aveau vreo shaormarie la colt de cetate). Si pe langa agricultura se mai ocupau si cu olaritul, prelucrarea lemnului (da, pe atunci in Dobrogea inca mai erau paduri), a fierului, prelucrarea pietrei, pescuitul si altele. Se pare ca undeva spre sfarsitul secolului al VI-lea si inceputul celui de-al VII-lea ceva s-a intamplat, pentru ca urmeaza o perioada de liniste despre care nu se stiu foarte multe. Nu se poate vorbi totusi de o incetare completa a vietii in cetate si in jurul ei. Mai degraba ne putem gandi la o scadere in intensitate, dar se pare ca nu a fost intrerupta niciodata.

Termele cetatii
        Asezarea feudala timpurie secolele X-XI

       Dupa cele cateva secole de tacere, cronica de la Kiev "Povestirea vremurilor trecute", cunoscuta si sub numele de "Cronica lui Nestor", aduce una dintre cele mai vechi stiri cu privire la asezarile de la Dunarea de Jos. Cronica spune ca in anul 968, cneazul Sviatoslav al Kievului a luat de la bulgari 80 de orase de la Dunare si s-a asezat in aceste regiuni, unde voia sa ramana. Trebuie spus ca bizantinii au avut un rol major in politica din regiune, facand si desfacand aliante cu bulgarii, rusii, ungurii, cumanii, pecenegii, slavii, o intreaga politica de dezbinare intre diferitele natii care au trecut pe aici. Si in cazul de fata Sviatoslav fusese impins de bizantini sa ii atace pe bulgari, pentru ca 3 ani mai tarziu, in 971, acelasi Sviatoslav sa fie silit de bizantini sa paraseasca zona in urma unor lupte conduse de imparatul Ioan Tzimisces (969 - 976).

Turnul nr. 4. Se observa pilonul principal care sustinea acoperisul
      Ei, si dupa ce pleaca Sviatoslav - sau mai degraba este convins sa plece - Imperiul Bizantin reapare la Dunarea de Jos formand aici thema bizantina Paristrion sau Paradunavon cu capitala la Dorostolon, Silistra de azi, chiar peste drum de Calarasiul nostru, pe Dunare. Si vor sta bizantini aici pana pe la 1186 cand are loc rascoala ce duce la crearea statului Asanestilor si alungarea bizantinilor de la Dunarea de Jos.
     Motivele pentru care bizantinii au refolosit cetatea de pe popina Bisericutei sunt aceleasi pentru care romanii au construit-o: pozitie strategica, fortificare naturala, acces direct la albia Dunarii. Cand bizantinii au revenit aici zidurile cetatii erau in picioare, daramarea lor avand loc dupa secolul al XII-lea. Cetatea si asezarea civila din jurul ei s-a dezvoltat, iar populatia numeroasa a fost adusa din alta parte. Numeroasele monede bizantine, incepand cu Ioan Tzimisces si terminand cu un singur exemplar de la Manuel Comnenul I (1143 - 1180), arata, pe langa legaturile cu Imperiul Bizantin, durata insasi a asezarii de la Bisericuta - Garvan.

Fundatiile turnului nr. 14. In plan mijlociu acoperiusl care protejeaza termele
      Ca si intre secolele IV - VI, populatia si garnizoana din zona nu stateaua toata ziua sa se razboiasca. Se mai ocupau si cu pescuitul, agricultura, vanatoarea, cresterea animalelor, diferitele mestesuguri (olarit, prelucrarea lemnului, a fierului etc.). Si cum excesul de produse trebuia sa faca loc comertului, legaturile cu Bizantul si Kievul au avut un rol esential in dezvoltarea asezarii. Marele numar de monede descoperite la Garvan sunt dovada cea mai sigura a legaturilor asezarii cu Bizantul. Majoritatea sunt din bronz, altele din aur si cateva din argint. S-au descoperit o serie de tezaure de monede, unele dintre ele ascunse probabil in fata pericolului reprezentat de pecenegi care au patruns in numar mare in Dobrogea la inceputul secolul al XI - lea. O parte din monede se pare ca au ajuns aici ca solda pentru armata de granita compusa din localnici sau ca darurui pentru sefii triburilor nomade. O alta parte sunt insa rezultatul schimburilor comerciale. In afara de Bizant, Kievul a jucat un rol important in relatiile comerciale, ajungand in secolul al X - lea unul dintre cele mai mari centre comerciale in Europa de Est, binecunsocut de negustorii orientali si de geografii arabi.

Portiune din zidul de nord-est
       Invaziile nomazilor asiatici

    Dintre toti nomazii care au trecut pe la Dunare in secolele X-XII, cel mai mult le-au dat de furca bizantinilor pecenegii. Au avut loc treceri in masa in Imperiul Bizantin, asta si datorita faptului ca multe din privilegiile acordate armatelor de granita au fost reduse, iar linia de aparare a Dunarii a inceput sa se naruiasca. In consecinta, nu ma platesti, nu ma bat. Ca urmare, la mijlocul secolului al XI - lea, s-a ingaduit chiar unor triburi de pecenegi sa se aseze in provincia bizantina in schimbul obligatiei de a apara granita Dunarii. Interesant, nu?
     Alte triburi nomade ce au ajuns pana la Dunare au fost uzii, din acelasi neam turcic ca pecenegii si cumanii. In 1065 are loc cel mai mare atac al uzilor, cand se pare ca au fost incendiate si bordeiele de la Dinogetia. Cat despre cumani, care urmeaza uzilor, pare mai putin probabil ca ei sa fi ajuns in Dobrogea deoarece, potrivit izvoarelor scrise, ciocnirile acestora cu armatele Imperiului Bizantin au avut loc mai sus pe Dunare, in dreptul Campiei Munteniei.

Turnul nr. 11 si Garla Mare
      Numeroasele atacuri ale pecenegilor, uzilor si cumanilor au facut ca cetatea Dinogetia, prin pozitia ei la granita imperiului, sa aibe foarte mult de suferit. Dupa marea distrugere presupusa a fi avut loc in a doua jumatate a secolului al XI - lea, pe ruinele vechii asezari se reia o viata mai firava si mai saracacioasa. In a doua jumatate a secolului al XII - lea, din motive inca nestiute, ea se stinge complet. Urme de viata se vor intalni si mai tarziu, dar o comunitate inchegata si extinsa ca cea de mai demult, nu s-a mai format niciodata pe aceasta bucata de pamant parasita.

Interiorul cetatii
      Mic dictionar

    cumanii - popor turcic ce migreaza dinspre est in secolele XI - XII si care ocupa sudul Moldovei si Muntenia. Mai tarziu au fost asimilati de populatia valaha, dar se mai gasesc unele toponime de origine cumana: Teleorman, Caracal etc. In 1241 sunt alungati de tatari, in urma marii invazii a acestora asupra Europei de Est.
      popina - movila, platou, ridicătură alungită de teren formată în lunca unui râu
    castru - lagăr militar fortificat, construit de-a lungul căilor de comunicație sau în punctele strategice importante, specific armatelor romane
    legiune romana - unitate de baza a armatei romane formata din 4000-6000 de oameni, cu subunitati: cohorte, manipule, centurii
   avarii - populatie turcică din stepele Asiei Centrale asezată în timpul marilor migratiuni ale popoarelor în Campia Panonică, unde a creat un stat (568-796), distrus de franci si bulgari
    bulgarii - populatie turcică, asezată la sfârsitul sec. VII în regiunea de nord-est a Bulgariei, unde, în sec. VII-IX, a fost asimilată de slavi
     apeduct - ansamblu de constructii si de instalatii care servesc la transportarea apei de la locul de captare până la cel de folosire
     thema - unitate teritorial-administrativă si militară a Imperiului Bizantin, în care cele două puteri – militara si civilă – erau încredințate unui strateg, numit de împărat si dependent direct de acesta
     bordei - locuinta taraneasca ingropata in pamant, doar acoperisul fiind la suprafata, acoperita cu stuf sau crengi
      
      Bibliografie si surse

     Garvan-Dinogetia, Ion Barnea,  Editura Meridian in colectia Monumentele Patrie Noastre
       Dictionarul Explicativ  al Limbii Romane
       Atlasul Rutier al Romaniei 1:300.00, Reader's Digest
       Google Earth